Nediscriminarea înseamnă că fiecare persoană tânără are dreptul să fie tratată corect, indiferent de cine este, cum arată, de unde vine, ce crede, ce poate sau ce dificultăți are. Nu trebuie să fim identici ca să merităm respect. Nu trebuie să avem aceeași poveste ca să avem aceleași drepturi. Nu trebuie să ne potrivim într-un tipar ca să fim acceptați.
Ce înseamnă nediscriminarea?
Nediscriminarea înseamnă ca nicio persoană să nu fie exclusă, umilită, ignorată sau tratată mai rău din cauza unor lucruri care țin de identitatea sau situația sa personală. Poate fi vorba despre:
- origine etnică sau naționalitate;
- limbă sau accent;
- religie sau convingeri;
- gen;
- orientare sexuală;
- dizabilitate;
- vârstă;
- situație financiară;
- mediul din care provine;
- stare de sănătate;
- felul în care arată;
- familia din care face parte.
O persoană nu este o etichetă. Este o poveste întreagă.
De ce discriminarea e mai aproape decât pare?
Discriminarea nu apare mereu prin gesturi mari. Uneori se ascunde în vorbe, glume, reguli sau obiceiuri care par „normale”. Poate apărea atunci când:
- râdem de accentul cuiva;
- folosim porecle legate de corp, origine sau dizabilitate;
- presupunem că cineva „nu poate” înainte să îi dăm o șansă;
- evităm o persoană pentru că este diferită;
- spunem „toți cei din grupul acela sunt la fel”;
- nu invităm pe cineva într-o activitate pentru că „nu se potrivește”;
- ignorăm o persoană care este mereu lăsată pe dinafară;
- spunem „era doar o glumă”, deși cineva s-a simțit rănit.
Chiar dacă intenția nu a fost rea, efectul contează.
Care sunt formele discriminării?
Discriminarea directă apare când cineva este tratat mai rău în mod clar din cauza unei caracteristici personale. Exemplu: un tânăr nu este primit într-o activitate pentru că aparține unui anumit grup etnic.
Discriminarea indirectă apare când o regulă pare la fel pentru toți, dar în realitate îi dezavantajează pe unii. Exemplu: o activitate este organizată mereu într-un loc greu accesibil sau la o oră la care unii tineri nu pot ajunge.
Hărțuirea apare când glumele, comentariile, gesturile sau poreclele creează un mediu umilitor, ostil sau intimidant. Exemplu: remarci repetate despre originea, religia, corpul, dizabilitatea sau situația cuiva.
Ce cuvinte exclud, fără să pară?
Unele expresii pot părea nevinovate, dar transmit judecată sau respingere:
- „Ăștia sunt toți la fel.”
- „Nu pari de aici.”
- „Tu de unde ești, de fapt?”
- „Nu cred că te-ai descurca.”
- „Nu vrem probleme, mai bine nu spui asta.”
- „Era doar o glumă.”
- „Nu te mai victimiza.”
- „Nu e pentru oameni ca tine.”
Cuvintele pot face pe cineva să se simtă în siguranță sau pot face pe cineva să se retragă. Alege cuvinte care deschid uși, nu care pun ziduri.
Ce poți face tu?
Nu trebuie să ai o funcție specială ca să contribui la un spațiu mai corect. Poți să:
- nu judeci înainte să cunoști;
- întrebi, în loc să presupui;
- folosești un limbaj respectuos;
- nu râzi la glume care umilesc;
- asculți persoana afectată;
- nu minimalizezi experiența cuiva;
- intervii calm când vezi o nedreptate;
- inviți și persoanele care sunt lăsate pe dinafară;
- semnalezi regulile care îi exclud pe unii;
- fii atent sau atentă la propriile prejudecăți.
Unde poți semnala o situație de discriminare
În România, cazurile de discriminare pot fi semnalate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instituția care se ocupă de acest tip de sesizări.
Dacă vrei să vezi cum arată aceste principii aplicate pe o temă concretă, citește despre incluziunea tinerilor romi și despre egalitatea de gen. La centrele de tineret TOO regulile de respect sunt aceleași pentru toată lumea.
Nu știi povestea unui om doar uitându-te la el. Nu știi ce poate cineva până nu îi dai șansa să arate. Nu știi prin ce trece o persoană până nu o asculți. Nediscriminarea începe cu alegeri simple: să nu etichetăm, să nu excludem, să nu rămânem indiferenți.
Materialul face parte dintr-o campanie de informare privind egalitatea de șanse, derulată în proiectul TOO.
Infografic: nediscriminarea, pas cu pas
